Din nou victorii pe linie pentru echipele de handbal juniori!

Echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti ce evoluează în sezonul regulat al campionatelor de profil au obţinut, în ultima etapă, victorii pe linie.

Seria succeselor a fost deschisă, sâmbătă, de juniorii III, pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan, care au câştigat clar, cu 29-21 (14-9), pe terenul formaţiei CS Olimpic Mizil. În urma acestei victorii băieţii noştri se află pe poziţia a III-a a clasamentului Grupei C, iar sâmbătă joacă în Sala „Olimpia” cu CS Dinamo Braşov.

Cel de-al doilea succes a fost realizat de junioarele III ale clubului, care s-au impus, ieri, la Braşov, cu scorul de 32-23 (20-9), în faţa echipei CSŞ Dinamo. Elevele lui Robert Comendant se află pe locul al III-lea în Grupa B, iar pentru ele urmează o scurtă pauză competiţională până pe 1 noiembrie, când vor juca în Sala „Olimpia” cu LPS Iolanda Balaş Soter Buzău, în etapa a VII-a a campionatului.

În fine, a treia victorie le-a aparţinut junioarelor II, care au jucat astăzi, în Sala „Olimpia”, cu LPS Viitorul Piteşti, meciul fiind decalat din cauza competiţiilor de judo ce au avut loc în weekend la Ploieşti. Handbalistele pregătite de Daniel Gheorghe au câştigat la scor, 37-14 (17-7) şi se află pe poziţia a III-a a clasamentului Grupei D. Şi pentru ele urmează o pauză de aproape patru săptămâni, următorul meci, contând pentru etapa a V-a, fiind programat pe 7 noiembrie, în deplasare, cu Gr. Şcolar Energetic Râmnicu Vâlcea.

Junioarele I, pregătite tot de Daniel Gheorghe, lidere în Grupa B, vor reveni la finalul acestei săptămâni în competiţie, după o pauză de fix o lună. Ele vor juca, duminică, la Buzău, cu LPS Iolanda Balaş Soter.

Leave a Reply

Your email address will not be published.