Mobilizare pentru victorie

Handbalistele pregătite de Goran Kurtes, Daniel Gheorghe şi Jovan Novakovic deschid, mâine, etapa a XIX-a a Ligii Naţionale de handbal, urmând ca, de la ora 16.45, să primescă vizita Dunării Brăila. Partida a fost devansată pentru că elevele Alexandrinei Soare pleacă, vineri dimineaţă, în Franţa, unde vor susţine, sâmbătă şi duminică, „dubla” cu Issy Paris, din cadrul Cupei EHF.

Fetele noastre vin după eşecul suferit duminică în faţa CSM-ului Bucureşti, dar au un moral bun în urma ultimei victorii reuşite în Sala „Olimpia”, în faţa uneia dintre adversarele din lupta pentru play-off, HCM Râmnicu Vâlcea. „Este un meci la fel de important, pentru că, indiferent de adversar, trebuie să jucăm numai la victorie dacă vrem să prindem play-off-ul. Brăila are echipă bună, dovadă că joacă în cupele europene, aşa că nu ne va fi deloc uşor. Dar, dacă vom evolua ca o echipă şi fetele vor înţelege că în astfel de partidei trebuie să dai totul, cred că putem să ne impunem în faţa propriilor suporteri”, spune antrenorul Goran Kurtes. Tehnicianul va apela la acelaşi lot din ultimele două partide oficiale, în condiţiile în care Ramona Ştefan are în continuare probleme la umărul drept, la care s-a accidentat în meciul de la Roman.

De partea cealaltă, HC Dunărea Brăila este în scădere faţă de sezoanele anterioare, în special meciurile din deplasare fiind cu probleme pentru oaspetele de mâine, care au câştigat în acest sezon doar la Târgu Mureş şi Slobozia, pierzând, recent, la Zalău sau Cluj.

Meciul va fi arbitrat de gorjenii Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia şi îl va avea drept observator pe Radu Vlăduţ, din Bacău. Accesul publicului este liber.

Leave a Reply

Your email address will not be published.