Şase medalii aduse de atleţi de la „Cupa Bistriţei”

Sâmbătă şi duminică, atleţii de la CSM Ploieşti au participat la „Cupa Bistriţei”, competiţie organizată în oraşul Bacău, la care au fost prezenţi 376 de sportivi reprezentând 51 de cluburi din ţară.

Elevii profesorilor Robert Munteanu, Maria Andrei, Florin Andrei şi Augustin Iancu (antrenor coordonator) au avut o comportare remarcabilă, dacă ţinem cont că, într-o formulă numai cu atleţi de la categoriile juniori şi tineret, au obţinut şase medalii într-o întrecere rezervată seniorilor. Performanţele sportivilor de la CSM Ploieşti au fost următoarele:

– medalie de aur – CSM Ploieşti A (foto 1), în componenţa Andrei Urzeală, Daniel Vlaicu, Alexandru Burcea, Bogdan Păsărică, la ştafetă 4×200 m băieţi, cu timpul 1.36.84 min;

– medalie de aur – CSM Ploieşti, în componenţa Daniel Vlaicu, Andrei Năstăsache, Bogdan Păsărică, Alexandru Burcea, la ştafetă 4×400 m băieţi, cu timpul 3.37.33 min;

– medalie de argint – CSM Ploieşti B (foto 2), în componenţa Mihai Filote, Radu Ciocănescu, Andrei Năstăsache, Bogdan Oprina, la ştafetă 4×200 m băieţi, cu timpul 1.39.52 min;

– medalie de argint – Gabriel Bitan, la lungime, cu 6.81 m;

– medalie de bronz – Alexandru Burcea, la 400 m, cu timpul 51.82 sec;

– medalie de bronz – Bogdan Păsărică, la 200 m, cu timpul 23.46 sec.

În apropierea podiumului s-au mai aflat Costin Homiuc (locul 4 la 60 m, cu timpul 7.25 sec), Alexandra Iacob (locul 4 la 60 m, cu timpul 8.30 sec, şi locul 5 la 200 m, cu timpul 27.86 sec), Andreea Neagu (locul 4 la 400 m, cu timpul 62.92 sec) şi Daniel Vlaicu (locul 5 la 400 m, cu timpul 52.71 sec).

Leave a Reply

Your email address will not be published.