Vizita campioanelor de la Baia Mare, aşteptată cu încredere

După evoluţia bună de la Braşov, nerecompensată însă şi de vreun punct în clasament, elevele lui Goran Kurtes sunt pregătite pentru o nouă bătălie în care par să aibă o misiune imposibilă, dar pe care promit să o abordeze cu aceeaşi determinare. Mâine seară, în Sala Sporturilor Olimpia vine campioana României, HCM Baia Mare, lideră a clasamentului cu 13 victorii şi o singură înfrângere – culmea, chiar la Corona Braşov – dar statutul de outsidere pare să le convină ploieştencelor. „Din nou, e un meci fără mare presiune pentru noi, în faţa campioanei. Am arătat la Braşov că ştim să jucăm handbal de calitate şi, dacă păstrăm de acolo ce a fost bun şi eliminăm greşelile făcute, poate producem surpriza. Baia Mare are lot bun, de nivel european, şi e clar că va fi greu, dar cred că, în ciuda înfrângerii la limită, şi noi am crescut la capitolul încredere după acest meci de la Braşov, pentru că fetele au înţeles că se pot bate cu oricine”, spune Goran Kurtes.

Din păcate, ca şi înaintea partidei de sub Tâmpa, tehnicianul nu a avut toate jucătoarele în deplinătatea forţelor la antrenamentele din cursul acestei săptămâni, Sanja Vlaskalic, Iryna Shutska şi Marilena Ana Gherman pregătindu-se la intensitate redusă din cauza unor probleme medicale. Se fac însă eforturi pentru ca ele să fie recuperate până la ora jocului, situaţie în care Kurtes va fi pus în situaţia de a lăsa în tribună una dintre componentele lotului.

Meciul de mâine seară este programat cu începere de la ora 20.30, va fi arbitrat de o brigadă argeşeană formată din Marius Brebu şi Bogdan Ciobea, iar ca observator din fartea FRH a fost delegat Marius Barcan (Dolj).

Leave a Reply

Your email address will not be published.