Băieţii dau piept cu „satelitul” liderului Ligii Naţionale

Handbaliştii pregătiţi de directorul tehnic Ion Nicolae şi antrenorul principal Dragoş Dobrescu au, mâine, meci de campionat, runda a X-a a Diviziei A, intermediară, aducând în Sala „Olimpia” echipa secundă a liderului Ligii Naţionale, CSM Bucureşti. Aparent un joc mai uşor, în faţa formaţiei de pe poziţia a 8-a a clasamentului Seriei A, însă Dragoş Dobrescu spune că „va trebui să fim atenţi şi să abordăm serios această partidă, pentru că e posibil să apară mai mulţi jucători de la prima echipă a CSM-ului în acest joc”. Unul dintre ei va fi chiar ex-ploieşteanul Nicuşor Ungureanu, transferat în vară la gruparea din capitală, dar obligat să joace pentru echipa secundă de concurenţa existentă în lotul condus de Bozo Rudic, însă lui e posibil să i se alăture şi alţii la confruntarea de mâine. „Le-am atras atenţia băieţilor că trebuie să ne respectăm indiferent de adversar, mai ales după acest debut cu victorii pe linie. Orice pas greşit va fi privit altfel, aşa că suntem obligaţi să câştigăm”, a mai spus Dobrescu.

Tehnicienii ploieşteni nu se confruntă cu probleme de efectiv, inclusiv interul Emilian Turcu, ieşit accidentat pe finalul partidei de la Iaşi, fiind apt de joc în ciuda uşoarei entorse de gleznă pe care a suferit-o în Moldova.

Partida dintre CSM Ploieşti şi CSM Bucureşti II este programată mâine, de la ora 13.00, în Sala Sporturilor „Olimpia” şi va fi arbitrată de o brigadă din Braşov, alcătuită din Alexandru Constantin şi Paul Iacob.

Leave a Reply

Your email address will not be published.