Opt medalii pentru şahiştii CSM-ului, la „Cupa de toamnă”

Şahiştii de la CSM Ploieşti au participat, în perioada 24-28 septembrie, la „Cupa de toamnă”, un concurs organizat de CSU Ploieşti şi la care au luat parte 73 de sportivi de la diverse cluburi din ţară. Şahiştii antrenaţi de prof. Gheorghe Văsii (antrenor emerit) şi Filoftia Văsii (instructor voluntar) au dominat competiţia, reuşind ca, după cele şapte runde de întreceri, să adune nu mai puţin de opt medalii şi un Loc I la ELO sub 200, acesta din urmă prin Sandu Marian Cătălin (foto 1).

Iată care a fost bilanţul sportivilor de la CSM Ploieşti:

– locul I – la ELO sub 200 Sandu Marian Cătălin;

– medalie de aur – Chivu Răzvan (Băieţi 8 ani – foto 2);

– medalie de argint – Nicula Darius (Băieţi 8 ani);

– medalie de bronz –  Anghel Rareș (Băieţi 8 ani);

– medalie de aur – Tudor  Alina  (Fete 8 ani);

– medalie de argint – Ciapă Antonia (Fete 8 ani);

– medalie de bronz – Nicolae Elena Diana (Fete 10 ani);

– medalie de argint – Tabără Andrei (Băieţi 10 ani);

– medalie de argint – Țaga Ștefan (Băieţi 12 ani);

– locul al V-lea – Stroe Flavius (Băieţi 12 ani).

Rezultatele sunt de apreciat cu atât mai mult cu cât nu s-a jucat pe categorii de vârstă tinerii şahişti având ocazia să se confrunte şi cu jucătorii seniori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.